Educația la distanță

Abordarea învăţământului la distanţă ca modalitate alternativă sau complementară de a face educaţie porneşte de la asigurarea şi respectarea unor criterii de calitate în ce priveşte aspectele pedagogice, academice, administrative, tehnice.

Conceptul pregătire pentru viaţă, care a constituit multă vreme un obiectiv major al sistemelor educative din întreaga lume, a devenit redundant în perspectiva deschisă de uriaşele transformări din societate datorate schimbărilor tehnologice şi economice. Cu treizeci de ani în urmă, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi privită ca o opţiune pentru o vârstă cu mai mult timp liber. Acum a devenit o necesitate. Ofertele de educaţie şi pregătire au devenit segmentate şi diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor care plătesc pentru module educative ajustate pe propriile nevoi.

Educaţia la distanţă este doar o expresie a acestei noi orientări spre consumator a diverselor instituţii de pregătire. Acumularea de credite şi transferul, modularizarea cursurilor sunt părţi ale aceleiaşi transformări de structură a sistemului de învăţământ.

Rezultatele cercetărilor de până acum, realizate în ţările cu tradiţie în educaţia prin corespondenţă, relevă faptul că învăţământul la distanţă este la fel de eficient ca formele tradiţionale de educaţie, cu condiţia unei proiectări corespunzătoare. Spre exemplu, la cererea Federaţiei Americane a Profesorilor şi Asociaţiei Naţionale pentru Educaţie, Institutul pentru Politici Educaţionale din Statele Unite a iniţiat o cercetare privind eficacitatea educaţiei la distanţă, care s-a dorit a fi o analiză a „ceea ce ne spun cercetările în domeniu şi ceea ce nu ne spun” (The Institute for Higher Education Policy. What’s the Difference? A Review of Contemporary Research on the Effectiveness of Distance Learning in Higher Education. 1999. [online] http://www.ihep.com, p. 6.). Raportul sugerează că multe dintre întrebările esenţiale despre modul în care se realizează predarea-învăţarea la distanţă nu primesc răspuns. Este oare mai potrivită educaţia la distanţă pentru anumite obiecte de învăţământ decât pentru altele? Este mai potrivită pentru anumiţi studenţi? Care sunt cauzele abandonului în cadrul cursurilor la distanţă? Sunt bibliotecile şi sursele de informare suficiente? Ce elemente sunt necesare pentru ca un student să absolve cu succes un curs la distanţă şi cum pot fi evaluate acestea? Evaluarea studenţilor în clasele la distanţă este diferită de evaluarea tradiţională? Problemele administrative afectează calitatea instruirii la distanţă?

Demersul cercetării asupra educaţiei la distanţă este departe de a fi clarificat problemele conturate de această formă de predare-învăţare mereu în expansiune.

Oricum, noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării au dat o mână de ajutor instituţiilor de învăţământ superior în concentrarea asupra scopului esenţial al instruirii. Realitatea ne indică o cerere masivă de cursuri în tehnologia învăţământului deschis şi la distanţă, grefată pe o nevoie tot mai mare de educaţie continuă. Problema care se pune în aceste condiţii este aceea de a creşte eficienţa programelor existente şi proiectarea altora, pe baza unei teorii pedagogice a educaţiei la distanţă care să susţină practica la toate nivelele.

1. Educaţia la distanţă – definiţii

Teoria pedagogică a învăţământului la distanţă porneşte de la încercările de definire a educaţiei la distanţă. Istoric, educaţia la distanţă însemna studiul prin corespondenţă, însă accepţiunile actuale tind să fie mai apropiate de metode de transmitere a materialelor susţinute de tehnologii audio, video şi (mai frecvent şi deschizând mai multe posibilităţi) prin Internet.

În general, se vorbeşte despre educaţie la distanţă atunci când profesorul şi studentul (studenţii) sunt separaţi prin distanţă fizică şi tehnologia (audio, video, reţele de calculatoare, material tipărit), îmbinată uneori cu comunicarea faţă în faţă, este folosită pentru instruire (Engineering Outreach Staff de la Universitatea Idaho – Distance Education at a Glance). Un alt numitor comun al definiţiilor de până acum este caracteristica acestui sistem de a augmenta oportunităţile de învăţare ale studenţilor, prin eliminarea obstacolelor de ordin spaţial, temporal sau a impunerii unui ritm de învăţare. Se asigură astfel posibilităţi de studiu unor categorii largi de persoane, fără întreruperea activităţii lor profesionale. Aceasta este de fapt şi caracteristica principală, care face ca sistemul să fie deosebit de viabil pentru ciclurile superioare, pentru educaţia permanentă, pentru învăţământul vocaţional, şi îl situează potenţial printre cele mai solicitate tipuri de sisteme de educaţie ale viitorului.

O excelentă definiţie cu valoare operaţională o dă Consiliul pentru Educaţie şi Instruire la Distanţă: „Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială şi logică pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. La sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite prin fax sau e-mail, către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre corectare, clasare şi orientare tutorială pe problemele temei de studiu. Sarcinile corectate sunt înapoiate, acest schimb asigurând o relaţie student-profesor personalizată.” (Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă – http://www.detc.org/)

Unii autori investesc cu semnificaţii deosebite interacţiunile dintre studenţi, poate pentru că aceasta este una din direcţiile spre care sistemul de instruire la distanţă îşi va depăşi limitele. Alţi autori accentuează rolul mediator al profesioniştilor educaţiei – punerea în legătură a studenţilor cu resursele educaţionale de oriunde din lume fiind considerat unul dintre cele mai importante avantaje ale educaţiei la distanţă prin Internet – în contextul actual al digitizării culturii, varietăţii surselor de informare şi dificultăţii de orientare în câmpul informaţional.

Definim educaţia la distanţă ca o experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în manieră proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la coprezenţă sau sincronicitate. Medierea se realizează prin modalităţi diverse, de la material tipărit (prin corespondenţă), la tehnologii audio, video sau noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării. (Istrate, Olimpius. Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor. Botoşani: Agata, 2000, p.25.)

2. Criterii de calitate

Creşterea extraordinară a numărului de programe de educaţie la distanţă mediată de noile tehnologii a determinat câteva organizaţii educaţionale din Statele Unite să dezvolte principii şi norme de asigurare a calităţii în programele de educaţie la distanţă (The Institute for Higher Education Policy. Quality on the Line: Benchmarks for Success in Internet-Based Distance Education. 2000. http://www.ihep.com). Acestea sunt proiectate pentru a se putea aplica în variate contexte instituţionale.

Suport instituţional:

• Un plan tehnologic ce include măsuri de securitate este operaţional pentru a asigura atât standardele de calitate, cât şi integritatea şi validitatea informaţiilor.
• Este asigurat un nivel de încredere ridicat în sistemul de transmitere a informaţiilor.
• Infrastructura programului de educaţie la distanţă este construită şi întreţinută printr-un sistem centralizat.

Dezvoltarea de cursuri

• Ghiduri privind standardele minimale sunt folosite pentru dezvoltarea, designul şi distribuirea cursurilor, în timp ce rezultatele vizate (şi nu disponibilitatea unei anume metode) determină tehnologia folosită pentru a distribui conţinuturile.
• Materialele pentru instruire sunt revizuite periodic.
• Cursurile sunt proiectate astfel încât să implice cursanţii în analiză, sinteză şi evaluare de conţinut, ca parte a solicitărilor programului instructiv-educativ.

Predarea/învăţarea

• Interacţiunea studentului cu facultatea şi cu alţi cursanţi este o caracteristică esenţială, facilitată printr-o varietate de moduri.
• Feedback-ul la temele realizate de studenţi şi la întrebările acestora este constructiv şi furnizat la timp.
• Studenţii sunt familiarizaţi cu metode eficiente de cercetare.

Structura cursului

• Înaintea începerii unui program de instruire la distanţă, se determină dacă studenţii (1) sunt suficient motivaţi pentru a învăţa la distanţă şi (2) au acces la minimum de tehnologie prevăzută ca necesară pentru interacţiuni.
• Studenţilor li se furnizează informaţii suplimentare privind obiectivele, conceptele şi ideile principale, iar rezultatele aşteptate la finalul fiecărui modul sunt exprimate clar, în scris.
• Studenţii au acces la resurse suficiente (pot include o bibliotecă virtuală, accesibilă prin Internet).
• Facultatea şi studenţii stabilesc de comun acord expectaţiile privind termenele de predare a lucrărilor şi răspunsul facultăţii.

Suport pentru studenţi

• Studenţii primesc informaţii despre program, incluzând cerinţele de admitere, activitatea de tutorat, taxe, manuale şi materiale suplimentare, condiţiile de ordin tehnic/ tehnologic şi serviciile de suport.
• Sunt asigurate cursuri iniţiale şi informaţii privind accesul securizat la informaţii din bazele de date electronice, împrumuturile între librării, serviciile de ştiri pe Internet şi alte resurse.
• Pe durata cursului/ programului de instruire, studenţii au acces la servicii (convenabile) de asistenţă tehnică, incluzând instrucţiuni detaliate privind mediul de comunicare folosit şi o sesiune de practică înaintea începerii propriu-zise a cursului.
• Serviciile individualizate de suport şi îndrumare sunt prompte şi la obiect, integrate într-un sistem bine structurat, pentru a reacţiona rapid la nemulţumirile şi cerinţele studenţilor.

Suport pentru membrii facultăţii

• Asistenţa tehnică în dezvoltarea cursurilor este disponibilă echipei de profesori.
• Membrii facultăţii sunt asistaţi în tranziţia de la predarea în manieră tradiţională la predarea la distanţă şi sunt evaluaţi în timpul procesului.
• Membrilor facultăţii le sunt furnizate materiale scrise în legătură cu desfăşurarea efectivă a procesului, inclusiv problemele întâmpinate de studenţi la accesarea resurselor pentru învăţare şi a materialelor suplimentare.

Evaluare

• Programul educaţional şi procesul de predare/învăţare sunt evaluate continuu folosind metode variate şi prin raportare la standarde specifice.
• Datele privind înscrierile, costurile şi impactul utilizării tehnologiilor de comunicare sunt folosite pentru a evalua eficacitatea programului.
• Rezultatele aşteptate sunt revăzute periodic pentru a se asigura procesului claritate, eficienţă şi o derulare corespunzătoare.

3. Scurt istoric

Educaţia la distanţă nu este un fenomen nou în câmpul educaţional, ci constituie o modalitate de predare şi învăţare cunoscută şi practicată de cel puţin o sută de ani. Înainte de apariţia şi folosirea în masă a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării, educatorii foloseau materialul tipărit şi serviciile poştale pentru ceea ce se numea educaţie prin corespondenţă. Încă din 1910, un studiu dedicat unei instituţii de instruire la distanţă ne dă măsura a ceea ce se petrecea în Statele Unite şi Canada: „Nu mai puţin de 1600 de persoane sunt antrenate în activităţi de instruire de către Şcoala Internaţională prin Corespondenţă, a cărei misiune principală este de a pătrunde în masa eterogenă a umanităţii pentru a descoperi, direcţiona şi convinge indivizii de beneficiile educaţiei. Nu cunosc o altă inovaţie printre metodele existente mai revoluţionară şi mai radicală decât aceasta. Avem de-a face aici cu o instituţie care cheltuieşte anual peste două milioane de dolari pentru a crea o cerere de educaţie.”. (Apud Distance Education – An Introduction [online] http://www.distance-educator.com/. Este vorba despre o adresă a reverendului J.H.Odell, cu titlul „Noua eră în educaţie: Un studiu al metodei corespondenţei în instruire” trimisă în nov. 1910 Şcolii Internaţionale prin Corespondenţă din Pensylvania)

Această formă a educaţiei la distanţă rămâne încă o modalitate de instruire viabilă acolo unde nu sunt încă dezvoltate infrastructurile necesare unei abordări moderne şi mai eficiente.

Mai trebuie semnalate aici unele dintre formele actuale ale educaţiei prin corespondenţă, în care materialele pentru învăţare sunt în format electronic şi pot fi livrate pe dischete, CD-ROM sau direct prin e-mail. Se obţin astfel unele avantaje faţă de învăţământul la distanţă prin corespondenţă poştală: reducerea costurilor, personalului şi spaţiilor de depozitare.

Educaţia la distanţă prin radio a avut o popularitate mai scăzută, fiind folosită odată cu dezvoltarea extraordinară a acestui nou purtător de informaţie şi dizolvându-se în celelalte funcţii ale comunicării prin mass-media: promovarea culturii, informarea, socializarea şi chiar divertismentul. Imediat după obţinerea primei licenţe de educaţie prin radio de către Universitatea din Salt Lake City, în 1921, apăreau şi în România primele aprecieri cu privire la metodele pedagogice noi oferite de radiodifuziune. La sugestia lui Dimitrie Gusti, în calitate de preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune, s-au organizat începând cu 1930 două conferinţe prin radio pentru clasele inferioare şi superioare. Fără îndoială, radioul şi-a avut perioada lui de predominanţă pozitivă în perimetrul instrucţiei şi educaţiei şcolare de tip informal.

Similar este cazul educaţiei prin televiziune, care preia, de asemenea, la un moment dat, de la carte/manual şi presă, multiple sarcini de stocare şi transfer a informaţiei aflate într-o adevărată explozie. Prin mijloacele sale ample şi variate şi beneficiind de avantajul familiarităţii, televiziunea contribuie la informarea culturală, dar poate fi utilizată şi pentru educaţie, menţinându-se ca alternativă pedagogică în centrul de interes al educatorilor din 1945 (când Universitatea de Stat din Iowa obţine prima licenţă) şi până spre mijlocul deceniului al optulea. Cercetările au demonstrat că rezultatele obţinute prin televiziunea şcolară nu sunt inferioare celor obţinute prin învăţământul tradiţional. Distincţia ce se impune este între 1. emisiunile TV cu caracter educaţional general, care urmăresc obiective instructive prin influenţă educativă difuză şi 2. emisiunile proiectate şi realizate în funcţie de programe de tip şcolar, ca formă alternativă de învăţământ, ce beneficiază de avantajele specifice educaţiei la distanţă: un profesor poate conduce situaţii de învăţare pentru un număr mai mare de elevi; sunt prezentate elevilor realităţi inaccesibile observaţiei directe; atractivitatea materialelor prin îmbinarea imaginii cu sunetul; conţinuturile transmise pot avea girul unor personalităţi prezente la lecţie; anularea impedimentului distanţei; reutilizarea ulterioară a materialelor etc.

În ciuda răspândirii lor pe arie largă şi forţei de seducţie pe care o au pentru educatori pentru acest atu, aceste mijloace moderne de comunicare în masă se abat de la prezenţa în rândul mijloacelor educative eficiente prin două neajunsuri majore (Baciu, Cătălin. Educaţie şi mass-media. 2001 [online] http://www.1educat.ro):

a. Receptorul fiind o masă mare şi eterogenă de oameni, a te adresa oricui comportă riscul de a nu te adresa nimănui; nu există siguranţa receptării mesajului de către cei cărora le este adresat în mod special (nu putem fi siguri că elevii vor recepta o emisiune despre literatură, pregătită special pentru ei).

b. Comunicarea prin radio şi televiziune are, în esenţă, un caracter unidirecţional, lipsind conexiunea inversă; între emiţător si receptor nu există un dialog permanent şi real.

4. Specificul mediului educativ la distanţă

Introducerea Internetului în sistemul de învăţământ este evenimentul ce precipită emergenţa unei noi paradigme în educaţie. Convergenţa, pe fondul schimbărilor majore din social, a unor factori cum ar fi: 1.dezvoltarea tehnologică, 2.noile teorii pedagogice şi 3.împărţirea responsabilităţii pentru educaţie cu diverse alte instituţii – duc la reliefarea unor caracteristici care dau măsura acestei paradigme:

• fluiditatea rolurilor
• curriculum orientat spre necesităţile studentului
• resurse distribuite
• facilităţi virtuale
• lecţii asincron.

Dar toate aceste aspecte pedagogice vor fi abordate separat, în perspectiva relaţiei lor cu educaţia la distanţă…

Sursa:

Istrate, Olimpius (2000). Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor. Botoşani: Agata. Online: https://agata.ro/wp-content/uploads/2013/02/EdituraAgata_OlimpiusIstrate_Educatia_la_distanta_2000.pdf

* * *

Acest articol este o reproducere exactă a textului publicat în revista Elearning.România, pe 28 martie 2007, de același autor.