Tehnologii viitoare cu impact asupra educației

O serie de noi tehnologii, care acum câțiva ani păreau departe, încep să-și facă loc în laboratoarele cercetătorilor și în practica educatorilor, alimentate de entuziaști, dar și de persoane obișnuite care caută modalități mai eficiente de a-și desfășura activitățile curente profesionale sau personale. Matematica, tehnologiile, ştiinţele şi ingineria (așa-numitul compozit STEM- sciences, technologies, engineering, math) sunt atât motoarele care alimentează inovarea științifică, cât și vehicule pentru schimbare, în măsura în care disciplinele școlare reușesc să încorporeze noile conținuturi, iar profesorii să-și îmbunătățească metodele prin care fac noile generații să se apropie de aceste discipline. Ce fel de tehnologii vor fi transforma educația și vor revoluționa spațiul de învățare? Ce noi instrumente vor provoca și vor schimba mințile copiilor noștri? Iată trei dintre ele: ochelari pentru realitate augmentată, suprafețe multi-touch, proiectoare de holograme.

Ochelari pentru Realitate augmentată

Aceasta tehnologie poate fi mai aproape decât credem, dacă ar fi să ne luăm după zvonurile privind lansarea unor ochelari pentru AR de către Google, la sfârșitul acestui an. Realitatea augmentată (AR) este, în esenţă, o suprapunere de date suplimentare peste realitatea pe care o vedem deja. Implicaţiile educaţionale pentru aceasta tehnologie sunt imense, putând consta într-o nouă serie de conținuturi educaționale uimitoare, mai intuitive, mai atractive, mai eficiente.

Imaginați-vă elevii analizând cu ochelarii AR un pendul, ai cărui vectori de forțe asociate mișcării se modifică în timp real ca rezultat al acțiunii directe asupra acestuia. Imaginați-vă o serie de reacții chimice în eprubetele din laborator, privite cu ochelari care trimit datele într-un document colaborativ pentru a fi centralizate; ulterior, fiecare elev poate face acasă o analiză comparativă asupra rezultatelor în funcție de diverși parametri. Imaginați-vă elevii analizând modul de comportare a componentelor unui motor, în funcție de condițiile de mediu, de cantitatea și calitatea combustibilului, uleiului etc.

Suprafețe multi-touch

Companii precum Microsoft lucrează de mai mulţi ani la ecranele multi-touch. Deşi au făcut progrese uimitoare, conceptul de multi-touch a devenit cunoscut în urma succesului telefonului iPhone de la Apple. Cum suprafeţele tactile devin din ce în ce mai ieftine iar tehnologia avansează rapid, probabil că foarte curând echipamentele de tip multi-touch vor schimba sala de clasă.

Deși par încă desprinse din science-fiction, echipamentele multi-touch au un bun punct de plecare și în România, prin proiectul FSE ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (http://proiecte.pmu.ro/web/transdisciplinarfse/). Proiectul vizează dezvoltarea și pilotarea unui ”laborator imaginar” sau ”virtual”, cu ajutorul tehnologiei multi-touch, în cadrul unui curs integrat de științe dezvoltat pentru liceu.

mese multi-touch - proiect Transdisciplinar
http://transdisciplinar.pmu.ro/galerie

Proiectul românesc este încă în curs de derulare. Valoarea rezultatelor proiectului, dincolo de inovația certă la nivelul integrării științelor pentru a fi abordate transdisciplinar în școală, rezidă în utilizarea tehnologiei avansate pentru a promova și a susține învățarea autentică. Pentru a cita inițiatorii proiectului, prin utilizarea meselor multi-touch într-un curriculum special creat pentru ore de științe inovative, ”demersul de formare devine:

  • colaborativ – conținutul bogat, variat, interesant și cu multiple posibilități de valorificare favorizează abordarea în echipe de învățare, cu sarcini de lucru complementare sau în cooperare;
  • imersiv – permite experiențe totale de învățare și acel catharsis necesar pentru învățare durabilă, susținută de afect;
  • extins – realizează legături cu alte domenii; face apel la experiențele de învățare nonformale și stimulează continuarea învățării în afara școlii;
  • alimentat de imaginație și investigație – învățare activă și aplicativă;
  • personalizat – permite și invită la explorări individuale, în funcție de interes, capacități, motivație;
  • accelerat (/susținut) de utilizarea TIC.”

Comparativ cu posibilitățile simulărilor și jocurilor de rol de pe computerele actuale, avantajul utilizării suprafeţei de lucru multi-touch rezidă în potențialul acesteia de a susține colaborarea între elevi şi profesori, de a angaja elevii în activităţi de grup colaborative, de a-i motiva să experimenteze.

Proiectoare holografice

Posibilitatea interacțiunilor directe tridimensionale cu modele simulate este o altă tehnologie prefigurată de Hollywood, în special în Trilogia Star Wars. În domeniul educaţiei, proiectorul holografic ar putea revoluţiona învăţământul la distanţă și ar putea să ofere un spaţiu complet diferit pentru simulare şi pentru experimentare. Elevii ar putea recrea scenarii holografice, cum ar fi experimente ştiinţifice sau modele la scală ale unor obiecte sau fenomene care sunt prea costisitoare sau prea periculoase pentru a le aduce în sala de clasă. Microsoft se poate lăuda cu un model preliminar de ecran holografic, numit HoloDesk, care se poate utiliza nu numai pentru a vizualiza imagini holografice, cât și pentru a interacţiona cu modele 3D.

Evident, va trece un timp până aceste (într-adevăr) noi tehnologii se vor maturiza. Și mai mult timp va trece până când, odată introduse în clasă, acestea își vor găsi rolul firesc de suport pentru învățare și nu vor fi utilizate doar de dragul schimbării și al spectacolului. Cert este că trebuie să fim pregătiți pentru noile provocări tehnologice și să ținem pasul cu elevii noștri; mai mult, trebuie să fim pregătiți să putem integra o secvență de instruire asistată de noi tehnologii în curriculumul disciplinei noastre, dacă acest lucru are sens din punct de vedere pedagogic – cu alte cuvinte, dacă servește scopurilor educaționale, dacă se potrivește cu preocupările și nevoile elevilor, dacă aduce plus-valoare profesionistului de mâine, pentru care ”noile tehnologii” de astăzi sunt doar instrumente uzuale.

Bibliografie:

Diaz, Chris L. Must Have: Google “Project Glass” Augmented Reality Glasses. Online: http://chrisldiaz.com/2012/04/04/must-have-google-project-glass-augmented-reality-glasses/
*** Google Plus: Project Glass. Online: https://plus.google.com/111626127367496192147/posts
Devore, Nate. NASA Equips Pilots with New Augmented Reality Glasses. Online: http://onebiginternet.com/2012/03/nasa-equips-pilots-with-new-augmented-reality-glasses/
Grantham, Nick. Five Future Technologies That Will Shape Our Classrooms. Edutopia, 2012. Online: http://www.edutopia.org/blog/five-future-education-technologies-nick-grantham
MECTS-UMPFE. Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii. Online: http://proiecte.pmu.ro/web/transdisciplinarfse/
*** Microsoft Surface. Online: http://www.microsoft.com/surface/

* * *

Acest articol este o reproducere exactă a textului publicat în revista Elearning.România, pe 23 aprilie 2012, de același autor.

Loading